Fursecuri cu ciocolată. Rețetă populară americană foarte delicioasă

Fursecuri cu ciocolată. Rețetă populară americană foarte delicioasă

Sunt cele mai bune fursecuri cu ciocolată care le-am facut și le-am savurat cu plăcere. Eu fiind persoana care nu prea iubește ciocolata dar mai mult nucile, alunele și migdalele în deosebi. În schimb copiii…nici nu mai zic….a fost nevoie de ceva timp să dispar de lângă ei, că deja nu mai erau. Este o rețetă foarte simplă și ușor de realizat. Necesită puțin timp și ingrediente pe care le poți găsi cu ușurință chiar în bucătăria ta. În doar câteva minute poți obține biscuiți delicioși cu aromă de unt și zahăr, bogați cu ciocolată!

A face biscuiți de casă este, de asemenea, o modalitate plăcută de a petrece timp cu copiii și de a vă bucura împreună de bunătatea lor.

Aceste fursecuri cu ciocolată rafinați și super delicioși sunt perfecți în orice moment al zilei. Fie dimineața la micul dejun cu un lapte, ceai sau o cafea fierbinte, fie când simți nevoia și pofta de un dulce desăvârșit și plin de aromă.

Alte delicii și rețete gustoase puteți găsi în categoria dulciuri https://foodmilanyskitchen.com/category/dulciuri/

biscuiti cu ciocolata

Biscuiți cu ciocolată rapizi, gustoși și super delicioși

Milany’s Kitchen
Celebrii biscuiți americani bogați cu unt și ciocolată cu două texturi diverse: crocanți la suprafață și moale în interior. Ideali pentru cei pofticioși 🙂 dar, nu numai…
Apropo, poți pregăti aceste bunătăți în avans congelând aluatul tăiat rondele. Se pot păstra la congelator timp de câteva săptămâni. Se coc înghețate, dar timpul de coacere va crește un pic.
Dacă te hotărăști să-i faci, atunci scoate șorțul, untul și zahărul și te apuci de treabă imediat. Aici mai este nevoie de acel timp de așteptare pentru ca aluatul să se întărească și să se odihnească cel puțin două trei ore pentru cei nerăbdători sau mai bine peste noapte cum am făcut eu.
Timpul pregătirii 20 minutes
Timpul de coacere 10 minutes
Categorie Dessert
Bucătăria American
Porții 6 persoane

Ingrediente
  

  • 200 g unt la temperatura camerei
  • 130 g zahăr alb
  • 130 g zahăr brun, de trestie
  • 2 buc ouă medii
  • 330 g făină 00
  • 6 g bicarbonat
  • 6 g sare un praf
  • 1 plic zahăr vanilat sau o pastă de vanilie
  • 100 g ciocolată neagră 70% cacao

Instrucțiuni
 

  • Se toarnă într-un bol zahărul granulat, zahărul brun, untul la temperatura camerei și praful de sare, apoi se amestecă cca 1 min cu mixerul selectând cârligele pentru frământare.
  • Adăugați treptat ouăle și amestecați din nou cu mixerul.
  • Cerneți făina cu bicarbonatul amestecând ingredientele bine cu un tel.
  • În bolul cu aluat adăugați treptat făina. Frământați sau mixați cu telurile pentru aluat.
  • Tăiați ciocolata bucățele mici-medii dacă este o ciocolată tabletă, sau puteți adăuga picături de ciocolată.
  • La final cu o spatulă încorporăți ciocolata cu aluatul pregătit.
  • Vă rămâne doar să formați salamul de biscuit. Turnați compoziția pe o folie alimentară pe lungime și formați un baton de salam care va permite să aveți o formă rotundă uniformă.
  • Iată rezultatul.
    Se pune la frigider pentru cel puțin două trei ore sau mai bine peste noapte.
  • Înainte de a scoate din folie modelați-l rotindu-l pe masa de lucru. Tăiați rondele de cca 1,5cm-2cm grosime.
  • Le distribuiți pe o tavă tapetată cu hârtie de copt. Păstrați distanța mai mare între biscuiți.
    Se coc la temperatura de 180℃ timp de 10 min. Cel mai bine stați cu ochii pe ei în timpul coacerei, au tendința să se ardă repede dacă temperatura cuptorului dvs diferă.
    Poftă Bună!

Note

Rețeta pentru aluatul de biscuiți este principală însă ca adaos puteți folosi nuci, alune, migdale sau fructe uscate cum preferați dvs sau cei dragi.
Cuvinte cheie biscuiți cu ciocolată, fursecuri cu ciocolata, prăjituri delicioase, rețetă de biscuiți